Termeni și condiții

Vă mulțumim că folosiți acest site și vă rugăm totodată să citiți cu atenție acești Termeni și Condiții Generale („Termeni și Condiții”) care reglementează accesul, navigarea și folosirea site-ului administrat de „Fundația Misericors - Trup pentru suflet” („Fundația”).

Fundația Misericors – Trup pentru suflet este o organizație non-profit dedicată ajutării persoanelor cu dizabilități (handicap) neuromotorii și locomotorii cărora posibilitățile materiale nu le permit accesul la tratament.

În îndeplinirea misiunii sale, Fundația, individual sau în parteneriat, desfășoară proiecte pentru persoanele diagnosticate cu dizabilități locomotorii sau neuromotorii, în special pentru cele cu posibilități financiare reduse, în domeniul sănătății, educației și accesibilității, scop în care necesită ajutorul tuturor celor interesați să se implice prin donații și/ sau voluntariat.

Termenii şi condiţiile descriu modul și regulile de utilizare a site-ului de toți cei ce îl accesează (donatori, voluntari, beneficiari ai proiectelor, etc.) și se completeaza cu politica de confidentialitate – GDPR aflată pe acest site.

Termenii și condițiile pot fi modificați de către Fundație fără o notificare prealabilă, fiind adusă la cunoștința utilizatorilor/ vizitatorilor prin afișarea pe site. Dacă accesați site-ul după o modificare, veți accepta Termenii și Condițiile modificate.

Prin folosirea site-ului vă dați acordul asupra acestor „Termeni și Condiții”. Dacă nu sunteți de acord cu aceste condiții și/ sau nu doriţi să le respectați, înțelegeți că nu veţi putea accesa acest website şi nici nu puteţi utiliza serviciile aferente acesteia.

Donațiile pot fi făcute prin procesatorul de plăți PayPal/ card bancar, prin transfer bancar/ depunere de numerar în conturile deschise în lei și euro menționate pe site, cu cardul prin Eu.Platesc.ro, prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit pentru cei ce obțin venituri din salarii sau din alte activități sau 20% din impozitul pe profit pentru societăți.

Plăţile reprezentând donații sunt securizate, conform protocoalelor internaționale de securitate şi confidenţialitate a datelor. Procesarea datelor de card se face pe o pagină securizată a procesatorului de plăţi. Termenii şi condiţiile utilizării sistemului respectiv de procesare a plăţilor se regăsesc pe respectivul site. Fundația nu îşi asumă responsabilitatea pentru tranzacţiile efectuate prin procesatorul de plată al organizaţiilor partenere și nici pentru respectarea datelor cu caracter personal de către aceste organizații. Numele și adresa de e-mail a donatorilor va fi facută cunoscută Fundației în mod automat de către procesatorul de plăți.

Protecția datelor dumneavoastră este foarte importantă pentru noi. Informații detaliate despre politica noastră de securitate și drepturile dumneavoastră în ce privește prelucrarea de date cu caracter personal sunt disponibile pe site la legătura denumită „Politica de confidențialitate – G.D.P.R.”.

De asemenea, în realizarea misiunii sale, Fundația colaborează și cu voluntari pe anumite segmente de activități în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat din România. În principal, voluntarul este persoana care prestează o activitate de interes public, din proprie inițiativă și fără remunerație. Detalii se pot gasi pe site la legătura „Fii voluntar”, făcând parte integrantă din prezentul document privind termenii și condițiile.

Acești termeni și condiții reprezintă un contract obligatoriu din punct de vedere juridic încheiat între dumneavoastră și fundație în legatură cu folosirea acestui site și a tuturor serviciilor oferite de el, neputând invoca necunoașterea acestora.

În cazul în care dumnevoastră încălcaţi oricare din acesti termeni şi condiţii, fundatia îşi rezervă dreptul de a suspenda temporar sau permanent, fără nici o notificare prealabilă, accesul dumneavoastră la site.

Puteţi în orice moment să renunţaţi să accesati/ folosiți site-ul iar aceşti termeni şi condiţiile aferente vor continua să se aplice pentru toate utilizările site-ului anterioare renunțării la servicii.

Întregul conținut al acestui site este proprietatea exclusivă a Fundației, fiind protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Accesul utilizatorilor şi folosirea de către aceştia a platformei şi a serviciilor aferente sunt guvernate de legislaţia română în vigoare.

Pentru orice informaţie legată de funcţionarea site-ului precum şi pentru orice sesizări, reclamaţii, solicitări pe care le puteţi avea în legătură cu aceasta, ne puteţi contacta la adresa de email fundatia@misericors.com.

Ultima actualizare: 15 iulie 2019